Consiliul Național al Minorității Naționale Române (CNMNR) din Serbia, cu sediul la Novi Sad, este un organ juridic de realizare a autonomiei române în domeniul culturii, învățământului, informării și a uzului oficial al limbii române.
Национални савет румунске националне мањине (НСРНМ) у Србији, са седиштем у Новом Саду, правно је тело за постизање аутономије Румуна у области културе, образовања, информисања и службене употребе румунског језика.
CNMNR îi reprezintă pe toți românii din Republica Serbia, indiferent de denumirile care li se atribuie (români, rumâni sau vlahi).[1] Prin denumirea de Consiliul Național al Românilor și Valahilor din Serbia, folosită preponderent în limba sârbă, se dorește reunirea celor două rubrici menținute artificial la recensământul populației din 2002. (cf.
НСРНМ представља све Румуне у Републици Србији, без обзира на имена која су им дата (Румуни или Власи). [1] Назив Националног савета Румуна и Влаха у Србији, који се углавном користи на српском језику, има за циљ да поново уједини два стране које су одржаване у попису становништва из 2002. године.
Declarația de la Belgrad) Consiliul este format din 21 de membri.
(Београдска декларација) Савет се састоји од 21 члана.
Membrii forului au ales următoarea conducere a C.N.R.: Daniel Petrovici din Torac (președinte), Viorel Luca din Coștei (prim-vicepreședinte), Ionel Cipu din Torac (vicepreședinte, departamentul învățământ), Traian Pancaricean din Sărcia (vicepresedinte, departamentul utilizarea muncii), Georgeta Secosan din Torac (vicepresedinte, departamentul informații), Vasile Barbu din Uzdin (vicepreședinte, departamentul cultură), Marcel Drăgan din Novi Sad (secretar).[2]
Чланови форума изабрали су следеће руководство: Даниела Петровић из Торака (председник), Виорела Луца из Куштиља (први потпредседник), Јонела Ципу из Торака (потпредседник, одељење за образовање), Трајана Панцарицеан из Сутјеске (потпредседник). председник, одељење за коришћење радне снаге), Георгета Сецосан из Торака (потпредседник, одељење за информисање), Василеа Барбу из Уздина (потпредседник, одељење за културу), Марцел Драгана из Новог Сада (секретар). [2]
Miron: „Guvernul român este indiferent față de românii de dincolo”, publicat în Ziua de Vest la 29 mai 2004. ↑ Viorel Dolha: „B.O.R și fostul executiv român au ignorat umilirea brutală a etnicilor ortodocși români”, publicat în Adevărul de Arad la 4 ianuarie 2005. ↑ Romanian Global News: „Românii timoceni reprezentați 1 la 100.000 în Consiliul Național al Românilor din Serbia”, publicat la 6 septembrie 2004. ↑ Buletinul oficial al PA Voivodina din 13 decembrie 2006
Miron: „Guvernul român este indiferent față de românii de dincolo”, publicat în Ziua de Vest la 29 mai 2004. ↑ Viorel Dolha: „B.O.R și fostul executiv român au ignorat umilirea brutală a etnicilor ortodocși români”, publicat în Adevărul de Arad la 4 ianuarie 2005. ↑ Romanian Global News: „Românii timoceni reprezentați 1 la 100.000 în Consiliul Național al Românilor din Serbia”, publicat la 6 septembrie 2004. ↑ Buletinul oficial al PA Voivodina din 13 decembrie 2006 Buletinul oficial al PA Voivodina din 13 decembrie 2006
La 4 septembrie 2004 a avut loc Adunarea Extraordinară a electorilor pentru alegerea unui nou CNMNR, la care au participat 255 de electori.
Дана 4. септембра 2004. године одржана је Ванредна скупштина бирача на којој је изабран нови НСРНМ, којој је присуствовало 255 бирача.
S-a candidat pe două liste: pe prima, numită „lista A”, au candidat foștii membri ai Consiliului Național; pe a doua, „lista B”, s-au găsit membri ai Comunității Românilor din Serbia (Voivodina), ai Alianței Românilor din Voivodina și ai Mișcării Democrate a Românilor din Serbia (Timoc).
Кандидовао се на две листе: на првој, названој „листа А“, кандидовали су се бивши чланови Националног савета; на другој, „листи Б“, нашли су се чланови Заједнице Румуна у Србији (Војводина), Савеза Румуна Војводине и Демократског покрета Румуна Србије (Тимочка Крајина).
Lista B a obținut 11 locuri în consiliu, iar foștii membri 10 locuri.
Листа Б је добила 11 места у Већу, а бивши чланови 10 места.
Partidul Democrat al Românilor din Serbia (Timoc) a anunțat cu câteva zile înainte că nu va participa la adunarea de la Vârșeț, în Voivodina, pentru că denumirea în limba sârbă a consiliului îi deranja.
Демократска странка Румуна у Србији (Тимочка крајина) саопштила је неколико дана раније да неће присуствовати скупштини у Вршцу, јер јој смета српски назив већа.
CNMNR își desfășoară activitatea prin patru departamente (Departamentul pentru informații, Departamentul pentru învățământ, Departamentul pentru cultură și Departamentul pentru uzul oficial al limbii).
НСРНМ функционише кроз четири одељења (Одељење за информисање, Одељење за образовање, Одељење за културу и Одељење за употребу службеног језика).
Consiliul are birouri la Cladova, Vârșeț, Uzdin și Torac.
Савет има канцеларије у Кладову, Вршцу, Уздину и Тораку.
Reprezentanții principalelor partide, asociații și organizații ale românilor din Serbia (Comunitatea Românilor din Serbia, Partidul Democrat al Românilor din Serbia, Alianța Românilor din Voivodina, Mișcarea Democrată a Românilor din Serbia din Timoc și Asociația pentru cultura vlahilor-românilor Ariadnae Filum) au semnat și emis la 10 mai 2004 Declarația de la Belgrad, prin care și-au exprimat dorința de a înființa un consiliu național comun pentru minoritatea română de la nord și sud de Dunăre.[3] Acesta și-a început activitatea ca reprezentant al românilor din Voivodina și Valea Timocului în septembrie 2004 (înlocuind vechiul consiliu care era format doar din reprezentanți ai românilor din Voivodina).[4]
Представници главних румунских партија, удружења и организација у Србији (Заједница Румуна у Србији, Демократска странка Румуна у Србији, Савез Румуна Војводине, Демократски покрет Румуна Србије у Тимоку и Удружење за влашко-румунску културу Ariadnae Filum) такође су потписали издату 10. маја 2004. Београдску декларацију у којој су изразили жељу да се оснује заједнички национални савет за румунску мањину северно и јужно од Дунава. [1] Своју активност започео је као представник Румуна из Војводине и Тимочке долине у септембру 2004. године (заменивши стари савет који су чинили само представници војвођанских Румуна).
Din cei 21 de reprezentanți aleși pe liste, 4 sunt reprezentanți ai românilor/vlahilor din Timoc, fiind pentru prima dată când această comunitate etnică este inclusă într-un astfel de organism.[5]
Од 21 представника изабраних на листама, 4 су представници Румуна/Влаха из Тимочке области, што је први пут да је ова етничка заједница укључена у овакво тело. [1]
Consiliul Național al Minorității Naționale Române este recunoscut de Ministerul Afacerilor Externe din România și face parte din „Consiliul Provincial al Comunităților Naționale” din Voivodina, în care președintele CNMNR are statut de membru.[6]
Национални савет румунске националне мањине је признат од Министарства спољних послова Румуније и део је „Покрајинског савета националних заједница“ у Војводини, у којем председник НСРНМ има статус члана. [1]
Declarația de la Belgrad Despre algerile din 2004, publicat în Jurnalul Național, versiunea din cache-ul Google
Београдска декларација О изборима 2004. објављеним у Натионал Јоурналу, кешираној верзији Гоогле-а Такође видети Либерататеа
Note
Извори
Leon a fost numit împărat la moartea bunicului său.
Лав је именован за цара након смрти свог деде.
A murit în circumstanțe necunoscute după 10 luni de domnie, probabil otrăvit de mama sa, care voia ca soțul ei să fie împărat.
Умро је под непознатим околностима после 10 месеци владавине, вероватно отрован од своје мајке, која је желела да њен муж буде цар.
A fost succedat de tatăl său, dar bunica sa Verina a continuat să conspire împotriva lui Zenon.
Наследио га је отац, али је његова бака Верина наставила да сплеткари Зенона..............
Joop ter Heul a fost ținta criticilor socialiștilor neerlandezi, care au considerat că cele cinci cărți reprezintă o cale de propagare a mediului burghez.
Јоп тер Хел је била мета критика холандских социјалиста, који су је сматрали начином пропагирања буржоазије.
Criticii au susținut că poveștile sunt „nerealiste și nu împing fetele pe drumul cel bun“.
Критичари су сматрали да су приче „нестварне, те нису наводиле девојке на прави пут“.
Un grup de psihologi ai timpului au considerat că Јop era populară pentru că era bogată, așa cum nu erau mulți oameni în perioada interbelică.[4]
Група психолога тог времена сматрала је да је Јоп популарна зато што је имала богатсво, које многи тада, у међуратном периоду, нису имали.[4]
Јoop ter Heul este un personaj literar ficțional din pentalogia omonimă scrisă de romanciera neerlandeză Setske de Haan (1889-1948) sub pseudonimul Cissy van Marxveldt.
Јоп тер Хел (хол. -{Joop ter Heul}-) јесте измишљени лик истоимене девојачке пенталогије. Дело је холандске књижевнице Сетске де Хан (1889—1948), која је писала под псеудонимом Сиси ван Марксфелт.
Јоop este o fată spirituală, puternică și încăpățânat.
Јоп је смела и тврдоглава.
Primele patru cărți, publicate pe o perioadă de șase ani (1919-1925), îi urmăresc anii de liceu, maturitatea și căsătoria, precum și viața fiilor ei.
Прве четири књиге, објављиване од 1919. до 1925, говоре о Јоп у средњој школи, одраслој доби и браку.
Acestea sunt cunoscute pentru faptul că au avut un impact major asupra Annei Frank.[1] Cea de-a cincea carte a fost scrisă douăzeci de ani mai târziu.
Познате су по томе што су утицале на Ану Франк.[1] Последња, пета књига, написана је тек двадесет година касније.
Acest personaj a inspirat un serial de televiziune neerlandez din 1968,[2] precum și un muzical.[3]
Овим ликом су инспирисане истоимена холандска серија из 1968,[2] као и мјузикл.[3]
Restul comentariilor au fost în mare parte pozitive.
Остали коментари су већином били позитивни.
Deși Јоop aparține într-adevăr elitei sociale, ea nu este inaccesibilă ca o vedetă de cinema.
Иако Јоп стварно припада друштвеној елити, она није недостижна као филмске звезде.
Cu puțină imaginație, fiecare cititor poate gândi sau spera că fiicele lor pot avea o viață ca a lui Joop ter Heul.
Свако се може поистоватити са њом или се надати таквој судбини за своју ћерку.
În plus, cărțile sunt amestec remarcabil de adevăr și fantezie, în care adevărul este mai puternic decât fantezia, ceea ce o face vie pe Joop ter Heul, afirma soțul autoarei, Leo Beek.[5]
Додатно могу рећи да, иако је књига спој истине и фантазије, преовладава истина. Ово је изјавио ауторкин муж Лео Бек.[5]
Oudejeugdboeken. http://www.oudejeugdboeken.nl/start2.html?/klassiekers/terheul.html.
Oudejeugdboeken.
Accesat la 4.
Приступљено 4.
2013.. ↑ „Joop ter Heul (1968)”.
2013. ↑ „Joop ter Heul (1968)”.
IMBd. http://www.imdb.com/title/tt0179027.
IMBd.
2013.. ↑ „Gevonden in een oude schoolagenda...”.
2013. ↑ „Gevonden in een oude schoolagenda...”.
Boekenmuseum. http://boekenmuseum.nl/joop_musical.htm.
Boekenmuseum.
2013.. ↑ „Joop ter Heul omnibus”. bol. http://www.bol.com/nl/p/joop-ter-heul-omnibus/666845443/.
2013. ↑ „Joop ter Heul omnibus”. bol.
2013.. ↑ „Joop ter Heul - De Musical”.
2013. ↑ „Joop ter Heul - De Musical”.
Boekenmuseum. http://boekenmuseum.nl/marxveldt_musical.htm.
Boekenmuseum.
2013..
2013.
Traduceri din limba ebraică
Преводи са хебрејског језика
Volume de povestiri
Збирке прича
Ana Šomlo s-a născut în anul 1935 în Negotin (tatăl ei se numea Miroslav, iar mama Budimka, născută Smederevaț).
Ана Шомло је рођена 1935. године у Неготину (отац Мирослав, мајка Будимка, рођ. Смедеревац).
Și-a petrecut copilăria timpurie în Negotin.
Рано детињство провела је у Неготину.
Tatăl ei a fost internat de două ori, în 1941 și 1942, într-un lagăr din apropiere de Zaicear.
Њен отац је, током 1941. и 1942., у два наврата био интерниран у логору у близини Зајечара.
Ana a locuit până în 1943, împreună cu sora ei, la rudele din Vârșeț, după care a revenit la Negotin.
Ана је, са сестром, до 1943. била код рођака у Вршцу, после чега се вратила у Неготин.
Din cauza măsurilor antisemite ale autorităților germane, a fugit împreună cu tatăl și cu sora ei la Malainița, apoi în Munții Homoljske, unde s-au ascuns până la sfârșitul războiului.
Због антисемитских мера немачких власти, са оцем и сестром побегла је у Малајницу, а затим у Хомољске планине, где су се скривали до краја рата.
După război, familia ei a părăsit Negotinul și s-a mutat la Vârșeț.
После рата, са породицом је напустила Неготин и преселила се у Вршац.
Din 1946 până în 1948 a trăit la Panciova, unde tatăl ei a proiectat podul care face legătura între Belgrad și Panciova.
Од 1946. до 1948., живела је у Панчеву, где је њен отац пројектовао мост који повезује Панчево и Београд.