Arsenie Boca (Vața de Sus, Hunedora, 29 de setembre de 1910 - Sinaia, 28 de novembre), sacerdot ortodox romanès, teòleg i artista (muralista). Va ser abat del monestir Sâmbăta de Sus i després del monestir Prislop, on per seva personalitat va a atraure a milers de creients, fet pel qual va ser assetjat per la Securitate.
29 septembrie 1910, Vața de Sus, Hunedoara - d. 28 noiembrie 1989, Sinaia), părinte ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate.
El règim comunista romanès va empresonar-lo en diferents ocasions. Se'l considera un dels majors representants de l'ortodòxia romanesa del segle XX.
A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București).
La seva tomba al monestir Prislop aplega centenars de pelegrins que hi arriben tots els dies.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București, a fost pictată de către părintele Arsenie Boca.
«Vila 23», cabana turística de Păltiniş, on Noica va passar els darrers anys de la seva vida.
„Vila 23“, cabană turistică din Păltiniş, unde Noica şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.
L'Escola de Păltiniș (Școala de la Păltiniș en romanès) va ser una acadèmia d'inspiració platònica, iniciada l'any 1970 pel filòsof romanès Constantin Noica.
Școala de la Păltiniș a fost o academie în sens platonic, inițiată în anii 1970 de filozoful Constantin Noica.
Es trobava situada en el mont Păltiniș, aprop de la ciutat transsilvana de Sibiu. L'escola oferia seminaris privats on s'estructurava la paideia i la propedèutica sistemàtica de la història de la filosofia, mitjançant l'anàlisi i interpretació dels textos fonamentals, juntament amb diversos debats al voltant de la filosofia contemporània.
Situată în stațiunea de munte Păltiniș din apropierea Sibiului, școala cuprindea seminare private în care erau structurate o paideie și o propedeutică sistematică în istoria filozofiei, cu analiza și interpretarea textelor fundamentale, precum și numeroase discuții libere asupra filozofiei contemporane.
Va ser descrita el 1980 en el volum Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu, que va commocionar Noica pel seu fidel relat, registrat a banda amb les seves paraules en un volum comentat de les cartes que va escriure a Liiceanu i que va publicar en Epistolar.
A fost descrisă în anii 1980 în volumul Jurnalul de la Păltiniș de Gabriel Liiceanu, care l-a șocat pe Noica prin redarea fidelă, ca înregistrate pe bandă, a vorbelor lui, volum comentat în scrisori către Liiceanu publicate de acesta în Epistolar.
D'entre els deixebles que van participar en els seminaris de Noica es poden enumerar: Alexandru Dragomir, Octavian Nistor, Mihai Șora, Marin Tarangul, Ion Papuc, Andrei Pleșu, Dan Iacob, Andrei Justin Hossu, Gabriel Liiceanu, Alexandru Surdu, Constantin Barbu, Monica Pillat, Paul Anghel, Sorin Vieru, Andrei Cornea, Marta Guțu, Francisca Băltăceanu, George Purdea, Vasile Dem. Zamfirescu, Victor Stoichiță, Thomas Kleininger, Aurel Brumaru, Șerban Nicolau.
Prezența lui Noica prin articolele sale din reviste și mai ales prin cărțile sale determină în rândul publicului cultivat din epocă o amplificare a interesului pentru filozofie. Printre discipolii sau participanții constanți la seminariile lui Noica se numără: Alexandru Dragomir, Octavian Nistor, Mihai Șora, Marin Tarangul, Ion Papuc, Andrei Pleșu, Dan Iacob, Andrei Justin Hossu, Gabriel Liiceanu, Alexandru Surdu, Constantin Barbu, Monica Pillat, Paul Anghel, Sorin Vieru, Andrei Cornea, Marta Guțu, Francisca Băltăceanu, George Purdea, Vasile Dem.
L'escola acostuma a citar-se com un exemple de «resistència a través de la cultura» davant del règim comunista d'aquells moments.
Zamfirescu, Victor Stoichiță, Thomas Kleininger, Aurel Brumaru, Șerban Nicolau.
Enllaços externs
Legături externe
5 octombrie 1993, București) va ser un sacerdot, teòleg, professor universitari, traductor, escriptor i periodista romanès.
5 octombrie 1993, București) a fost un preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist român.
Va ser considerat una de les majors autoritats de la teologia europea del segle XX i el fins ara teòleg romanès més important.[1] Va treballar durant 45 anys en la traducció al romanès de la Filocalia (en dotze volums).
Este considerat unul dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și cel mai mare teolog român.[1] A lucrat vreme de 45 de ani la traducerea lucrării "Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii" (în douăsprezece volume).
Des del 1991 fou membre titular de l'Acadèmia Romanesa.
Membru titular al Academiei Române (1991).
Detenció política
Detenția politică
El 5 de setembre de 1958, en el context d'una onada de detencions, va ser arrestat per la Securitate acusat de ser membre de Rugul Aprins; grup al qual no en formava part, però en què participava a reunions habitualment.
Pe 5 septembrie 1958, odată cu noul val de arestări, este reținut de Securitate alături de membrii mișcării Rugul Aprins, din care nu făcea parte, dar la ale cărei întâlniri participa.
El 1959 va ser traslladata a la presó d'Aiud, on fou posat sota règim d'aïllament.
În 1959 este dus la penitenciarul Aiud, unde este ținut luni întregi în regim de izolare.
Finalment fou alliberat el 1963.
Este eliberat în 1963.
Gabriel Liiceanu (Râmnicu Vâlcea, 23 de maig de 1942) és un filòsof, intèrpret i escriptor romanès.
Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român.
Deixeble del filòsof Constantin Noica, durant el període comunista fou conegut sobretot com a interprete del filòsof alemany Martin Heidegger.[1] Des del 1990 és el director de l'Editorial Humanitas[2], una de les més importants institucions culturals romaneses[3][4], projecte ideat durant els anys de l'Escola de Păltiniș.
Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger.[1] Din 1990 este directorul Editurii Humanitas[2], una dintre cele mai importante instituții culturale române[3][4], proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
Després de la Revolució de 1989 ha participat en els principals espais públics de l'espai cultural i polític romanès, adquirint l'estatus d'intel·lectual públic d'importància, però alhora sent objecte de fortes crítiques.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe.
El 1995 va aparèixer en el documentari Apocalipsa după Cioran, narrada i escrita per ell mateix, que conté l'única entrevista en romanès filmada del filòsof Emil Cioran[5].
În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, narat și după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran[5].
Després del 2000, ha realitzat amb Andrei Pleșu diferents emissions televisives d'àmbit cultural (Altfel, la Realitatea TV i 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu a la TVR1).
După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1).
Actualment és membre de la Societat Romanesa de Fenomenologia i del Grup per al Diàleg Social.
În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
Destacats biogràfics
Repere biografice
Com a actor
Ca actor
Lucian Pintilie (b.
Lucian Pintilie (n.
9 de novembre de 1933, Tarutino, comarca de d'entreguerres Blanc Fortalesa, el Regne de Romania, avui a Ucraïna) és un director de teatre i cinema romanès.
9 noiembrie 1933, Tarutino, județul interbelic Cetatea Albă, Regatul României, azi în Ucraina) este un regizor de teatru și film român.
Les seves obres van provocar una gran polèmica al país que el van obligar a emigrar durant el règim comunista.
Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze.
Biografia i trajectòria artística
Biografie, carieră artistică
Lucian Pintilie va néixer el 9 de novembre de 1933, a Tarutina, Bessarabia, Sud[1] Després de graduar-se a l'Institut del teatre i legoria cinematogràfica d'Art de Bucarest, ha muntat una sèrie d'actuacions a la Bulandra Teatre a Bucarest, entre els quals es poden enumerar alguns espectacles antologice: els Fills del sol (1961), de Bojos a la llum de la lluna (1962), Cèsar i Cleopatra (1963), Biedermann i la arsonists (1964), el meu Cor està a l'alçada (1964), D'of el carnaval (1966), the cherry Orchard (1967), el govern Inspector (1974, mostra prohibit per la censura després de la tercera actuació), així com dos llargmetratges: diumenge a les 6 i de Reconstitució.
Lucian Pintilie s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud[1] După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D'ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974, spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.
La segona pel·lícula de la seva carrera, la Reposició de narra la història de la reconstitució d'un incident trivial, una lluita entre dos joves, portat per la polícia, que es converteix en un assassinat.
Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă.
La pel·lícula va provocar un gran escàndol, i Nicolae Ceausescu va ordenar-ne la prohibició.
Filmul a provocat un imens scandal, iar Nicolae Ceaușescu a dispus interzicerea filmului.
Els papers principals van ser de Vladimir Chenille i George Mihăiţă.
Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță.
Els crítics consideren que l'últim va fer en el film el paper més important de la seva carrera.
Criticii de film consideră că acesta din urmă a făcut în Reconstituirea rolul cel mai important al carierei sale.
Després de l'escàndol de la prohibició, Lucian Pintilie va rebre un passaport i se li va permetre abandonar el país.
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară.
Representacions a l'estranger
Piese montate în străinătate
La prohibició de treballar a Romania va portar-lo a la seva expatriació el 1975.[2]. A l'estranger va portar endavant una sèrie de representacions teatrals en alguns dels escenaris més importants del món.
Interdicția de a mai lucra în România îl determină să se expatrieze în 1975.[2] A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii.
D'aquestes cal destacar-ne:
Dintre aceste montări amintim doar câteva:
En paral·lel al treball de director de teatre, també va muntar representacions d'òpera:
În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă:
El 1973 va dirigir a la Televisió iugoslava el film sala cap..
În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr.
6 basada en la novel·la hòmonima de Txèkhov.
6 după nuvela omonimă a lui Cehov.
El 1979 va filmar a Romania, per què són Les campanes sonant, Mitica? basat en un guió propi de l'obra D''of el carnaval. La pel·lícula va ser prohibida durant més de deu anys, fins al 1990.
În 1979 a filmat în România De ce trag clopotele, Mitică? după un scenariu propriu pornind de la piesa D'ale carnavalului, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.
Després del 1990, van repatriar-se i va iniciar una sèrie de pel·lícules a Romania durant el començants dels anys 1990, els quals eren projectes antics que no havia pogut portar endavant per la intervenció censura.
După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii.
Totes han estat coproduccions romanesofranceses.
Toate sunt coproducții româno-franceze.
El 1998 guanya el premi del jurat al Festival de Cinema de Venècia per la coproducció francoanglesa Terminus paradis.
În 1998 obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română Terminus paradis.
Funcions de gestió i activitat social
Funcții de conducere și activitate socială
El 1990 va ser nomenat director al l'Estudi de Creació Cinematogràfica de la Conselleria de Cultura, una posició des de la qual donà suport pel·lícules realitzades per joves romanesos, com és el cas de la pel·lícula de Cristi Puiu, Coses i massa.
În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, Marfa și banii.
Lucian Pintilie, tot i que ha tingut una presència més aviat discreta en les pantalles de TV, ha estat implicat activament en aspectes de la societat civil, sent un dels principals membres del Grup pel Diàleg Social.
Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în mod activ în opera de reformare morală a societății civile românești, fiind unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social.
L'únic premi com a director que ha acceptat a Romania va ser la Omuletul Premi per tot el treball adjudicat durant els 2007.
Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.
Ha estat distingit amb el Mèrit Cultural,per Ordre de grau V-a (1967) «pels destacats èxits en el camp de l'art dramàtic».[3]
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[3]